De atâtea ori...

De cate ori uit sa va amintesc ca va iubesc....
De cate ori uit sa ma uit in ochii vostri atunci cand va fac un compliment...
De cate ori uit sa va multumesc cu convingere atunci cand imi serviti fructe la magazin sau maturati strada...
De cate ori ma straduiesc sa va fac pe plac fara sa gandesc  prea mult...
De cate ori ma asez in spatele vostru in autobuz sau la semafor si ma intreb care e culoarea ochiilor vostri sau cat de dulce zambiti...
De cate ori imi e dor de voi si mi-e teama sa nu par insistenta...
De cate ori m-am intrebat la ce va ganditi atunci cand pasiti in tacere pe trotuarele reci...
De cate ori mi-am imaginat ca am putea fi prieteni...
De cate ori as vrea sa urlu de fericire sau tristete si mi-e teama ca as putea sa par nebuna...
De cate ori imi vine sa strang animalutele de gat la pieptul meu de atat de mult drag...
De cate ori as dansa in magazin, pe strazi, in piete sau biserici...
De cate ori mi-as impartii mancarea cu voi si mi-e teama ca ati putea refuza bucatica mea...
De cate ori v-as atinge mainile si v-as imbratisa pentru ca imi place caldura...
De cate ori ma intreb de ce ma analizati atat de rece si brusc incep sa fac acelasi lucru in ceea ce va priveste...
De cate ori as fi vrut sa dormim sub cerul liber si sa contemplam acelasi cer..
De cate ori m-as juca fara sa ma gandesc ca par ''neserioasa''...
De cate ori mi-am imaginat ca se va ''lua curentul'' si ne vom cunoaste afara...
De atatea ori m-am intrebat daca pe Pamant se poate trai si altfel...

Shhhhh!!! Danseaza in vapori de uitare,roaga-i sa fie densi!

Mi-am coborat lenes primul picior din pat,m-am simtit de parca l-as fi afundat in noroi, apoi am inspirat adanc secundele..asta ca sa dispara teama provocata de procesele mele mentale si variabilele cu pricina.
Am regasit un vechi jurnal,l-am rasfoit si m-am oprit asupra unui pasaj: 

30.03.2014
Iubirea imi provoaca amnezie,uit ca exista gravitatie,timp si materie.
Iubirea imi ofera mai mult decat perspective vazute de pe varfurile degetelor,deja am uitat cat de tamp pot sa privesc  de cate ori imi amintesc oamenii ca sunt ''mica''.
Dau curs actiunilor mele alunecand pe curcubeul meu drag,iubirea, si nu o fac oricum,ci cu inocenta inerenta gratitudinii existentiale.


Si apoi inchid ochii,o vad , ii zambesc fetei.Inca odata mi-a amintit cum sa alerg desculta in

noroi.

Nu scrie!

Indata ce am privit pe geam a inceput sa planga,am fost atat de bulversata de nepasarea,nimicul ce imi insuma existenta ,iar apoi s-a aburit si nu am mai reusit sa aflu motivul suferintei lui.Parea ca fiecare particula din univers actiona pentru o singura cauza,aceea de a ma aseza pe mine cu capul rezemat de geamul unui tren, undeva pe o ''nava spatiala''numita Pamant.Ca ma apoi,peste o secunda,sau poate doua zile, sa imi spun:Nu trebuie sa scrii,priveste coltul tavanului pana cand linistea se sparge in tine si se izbeste de toate celulele si apoi poti sa bei ecoul.Da!Vreau sa devin din nou efectul tuturor cauzelor trecute si viitoare...

10:01 -Paul Hindemith (Sonata per viola e pianoforte),i-am gasit numele  mentionat in cartea pe care o citesc acum si nu imi ofera vreun ragaz meditativ.Fara fuziune,doar luciditate.Aaa,Lovinescule...asta e un soi de luciditate ce zamisleste o noua dimensiune in care potentialii tai monstri nu mai starnesc frica,aici,in dimensiunea mea,ii contemplam,ii privim in ochi,le zambim si ii prindem de mana.