Nu scrie!

Indata ce am privit pe geam a inceput sa planga,am fost atat de bulversata de nepasarea,nimicul ce imi insuma existenta ,iar apoi s-a aburit si nu am mai reusit sa aflu motivul suferintei lui.Parea ca fiecare particula din univers actiona pentru o singura cauza,aceea de a ma aseza pe mine cu capul rezemat de geamul unui tren, undeva pe o ''nava spatiala''numita Pamant.Ca ma apoi,peste o secunda,sau poate doua zile, sa imi spun:Nu trebuie sa scrii,priveste coltul tavanului pana cand linistea se sparge in tine si se izbeste de toate celulele si apoi poti sa bei ecoul.Da!Vreau sa devin din nou efectul tuturor cauzelor trecute si viitoare...

10:01 -Paul Hindemith (Sonata per viola e pianoforte),i-am gasit numele  mentionat in cartea pe care o citesc acum si nu imi ofera vreun ragaz meditativ.Fara fuziune,doar luciditate.Aaa,Lovinescule...asta e un soi de luciditate ce zamisleste o noua dimensiune in care potentialii tai monstri nu mai starnesc frica,aici,in dimensiunea mea,ii contemplam,ii privim in ochi,le zambim si ii prindem de mana.