luni, 10 octombrie 2016

Oferta zilei: Dragoste la doar 99 de zile!

   Astăzi îmi exprim vădit părerile cu privire la Suflete pereche, siameze, gemene, complementare, părți luminoase, întunecate și alte asemenea metafore care scot dracii din mine.
De unde până unde suflete pereche? Îmi pare că trăim vremuri în care romantismul curge și prin cele mai mici crăpături ale vasului de wc, aud zi de zi în jurul meu despre relații de durată iar reacția mea e: Wow! Cum reușiți să nu vă dați cu fundul de pământ?
   De unde surprinderea mea? Pai eu mă ''îndrăgosteam'' aproximativ de 2 ori pe an, că deh, ce alt vițiu pentru suflețelul meu boem? De când cu revelația faptului că oricât de des m-aș îndrăgosti e nevoie de doi ca sa țin vie flama...mi-au cam căzut din pene, mai ales pentru că mereu m-am așteptat să apară acest minunat făt care să mă scoată din minți iar eu sa îl duc pe culmile extazului doar clipind sau respirând, cum altfel?
   La primul picior în gardul alb al fericirii noastre, era gata, individul nu mă merită (nu că m-aș fi înșelat prea des)....pffffiu, dezamăgire mare! X și Y mă consolau mereu: ''lasă dragă, ești tânără, acum experimentezi!'' Ok, tot experimentează fătuca dar cu ceva rămâne în căpșor?
Tind să cred că simți când e de stat cu capul în mâini și contemplat suflete și că nouă, tinerilor din ziua de azi, ne sunt induse prea multe credințe superficiale și ireale în ceea ce privește relaționarea de acest gen, ne aruncăm de prea multe ori în trenuri care duc în aceeași stație pentru că nu o luăm la pas, nu ne mai bucurăm de călătorie cu răbdare, nu avem timp de pierdut așa, oricum, cu oricine...
   Astăzi nu mai cred în romantismul de tip suflete pereche pentru că suntem mult prea complecsi iar zâna ta poate fi  tipa din spate la coada din Lidl sau blonda cu care ai petrecut 10 minute în autobuz și mirosea într-un mare fel azi dimineață.  Multe, prea multe suflete pereche, atât de multe încât nu îți mai permiți să stai și să îi asculți iubitei amintirile din copilărie sau grijile legate de comportamentul tău ''rece''. O viață ai și tu/ și ce e al tău e pus deoparte fiindcă s-au făcut partajările de când cu Big-Bangu', nu te-a lăsat nimeni pe dinafară că All you need is love, arde-o cât e cald și alte asemenea...


joi, 18 august 2016

La sfârșit a fost Fulgerul/ Altă poveste cu Ion și Maria

Ion era o persoană răbdatoare. El știa cum să se bucure de viață și de prieteniile frumoase iar acesta intotdeauna renăștea la răsăritul Soarelui îmbăiat de lumină.
A descoperit devreme că împlinirea e regasită în aventură așa că a pornit. Drumul spre vindecare începea prin realizarea influenței personale asupra timpului, al cărui destin îi era stăpân iar prin atingerea stării de detașare devenea observator al poveștilor puse în scenă de către marele Univers. Observatorul atingea prin prezența sa Totalitatea cu însăși degetul mic de la piciorul drept. Renunțând la condiționările exterioare, Ion înțelegea și înflorea ca o entitate unică așa cum a fost din toate timpurile. Suferința îl făcea să înțeleagă direcția spre care trebuie să pășească ca să ajungă la cunoașterea autentică și odata ce ajunse să se cunoască pe Sine, realitatea îi oglindea această stare și îi aduse în cale perechea.
Ion și Maria se contopesc Acum într-o frumoasă îmbrățișare de îndrăgostiți și astfel se ajunge la transcenderea iluziei printr-o fuziune ce nu are sfârșit în necunoscutul Universului.
                                                                                                                             
Și la sfarșit,
                                                                       Fulgerul

miercuri, 6 iulie 2016

Mult Bla Bla

    Anul I de facultate ( Drept), mă plictiseaua cursurile îngrozitor încă din prima lună...Subsemnata citea o carte deschisă sub bancă în așa fel încât să nu se deconspire, doar luam parte la seminarul de drept civil, ce naiba?
   Brusc aud : ''Ce părere aveți domnișoara Ecaterina?'' ( căscau și ciorile de când colegii mei își puneau inteligentele creierașe la bătaie iar eu am norocul de a sări în evidența prin seninătatea pe care o afișez sau după spusele altora ''miserupism'', unul elocvent! ).
   Îmi închid cartea sub bancă de parcă am fost invitată să îmi dau cu părerea despre viitorul României și răspund : ''Nu am nici o părere! ''Apoi mă așez la loc mulțumită că  îmi voi putea continua lectura.

    Au trecut trei ani și tot nu mă simt de parcă aș vrea să îmi dau cu părerea despre Legea Antifumat, ieșirea Angliei din Uniune, oamenii care mor de foame în alte părți ale lumii , bunicii care nu au un liceu terminat, românii care lucrează în străinătate, încălzirea globală, alimentele modificate genetic, vaccinurile sau animalele pe cale de dispariție.
   -''Ooooh, dar cum să nu ai o părere? Ești o persoană educată, schimbările în lume se produc în măsura în care fiecare individ contribuie! Ieșirea Angliei din Uniune chiar are o influență asupra noastră și a tuturor''
    Ete' nah! Te pomenești că nu mai face bunica brânză la țară că x și y=Hai să facem pe interesanții...
    Nu, nu am o opinie și nici nu voi avea una pentru că îmi pare nesănătos să îmi dau cu părerea despre chestiuni care nu ''tin'' de mine cu adevărat.
    Uniți salvăm...! Serios? Noi știm, înțelegem, analizăm și vrem schimbări și multora ne e lene să ne facem un ochi prăjit fiindcă e prea cald afară.
    Da, e frumos să ai o părere atunci când tu însuți crezi cu adevărat în ea și ai puterea de a schimba ceva, orice în ''mai bine'' și dacă nu pentru ceilalți, atunci pentru tine și copiii tăi. Până atunci, e la modă să ai o părere. TU, vocea poporului! Până să dea boala în tine și să ajungi în vreun spital de stat sau să nu ai bani să o îngropi pe bunica-ta care și-a trăit viață în cel mai dogmatic mod posibil și trebuie să îi faci pomană de 1.000 de Euro (de frică să nu facă tumbe în coșciug). Partea bună e că ai încă gură să te  plângi de biserică, președinte, parlament, taxe, semeni și toți strămoșii tăi.
    Nu ai nici un vițiu, aștepți schimbarea cu țigara in gură și cafeaua în față la o terasă fițoasă vorbind despre problemele cu care omenirea se confrunta la nivel mondial și schelăi ca un câine castrat dacă te prinde ploaia în outfit-ul tau preferat.
Auuuuuuuurhhhhhhhhh!!

luni, 16 mai 2016

Ce știu copacii?

   Mi-am intins ''mâna'' după o gură de aer, dar inspiram pământ. Apoi am incercat sa ii vorbesc despre trunchiul, scoarța, frunzele,radacinile mele si curand s-a asezat la poalele mele ascultand. A inchis ochii si mi-a pipait sufletul, insa  nu stia asta...
   In vis aparea de fiecare data să se adapostească la umbra mea iar apoi dispărea, probabil in realitatea sa alternativa, iar eu ...eliberam de fiecare data un oftat in vant ca sa nu mi-l aud. De cele mai multe ori mi-am lepadat frunzele de dor si cerul plangea cu mine. Exact ca in povestea aceea, i-as fi dat tot lemnul meu daca o călatorie in lume cu barca l-ar fi facut fericit.
   Crengile mele pot adaposti un om in asa masura incat sa se poata odihni iar uscaciunile curatate din mine ar putea incalzi macar o seară, pâ
nă ce Soarele să rasară din nou...si tot nu stiu daca in visul său, ori al meu ne intalnim de fapt. Mă legăn în vânt, aștept să mă întâmplu.


luni, 9 mai 2016

Fuziune sintetică



Apoi am invațat să îl aprind. Să mă încălzesc. Să îi mulțumesc fiindcă arde, e viu și mă luminează. Mă scaldă într-o mare de mister și mă îneacă în ceară. Mă învață despre umbre și vreau sa i le smulg pe toate, cu lăcomie, nesaț, nebunie. Ce-mi pasă?
Mă apasă, e cald și mă ține în casă.
Mă ascund în voalul de dor ...ritualul începe să înfloarească.



joi, 14 aprilie 2016

Nimicul către Ea


500.000 de ovule!!! Mi-a venit în sfârșit rândul...


Undeva-acolo e luni, sau poate joi, nu știu care an sau dacă a sosit primăvara fiindcă tot ce contează acum e călătoria mea. Nu știu despre lumină sau dacă aici e întuneric, aștept eliberarea, timpul e un nonsens iar natura e răbdătoare.
Apogeul tău e al nostru! Fertilitatea ta mă animă și nici nu mai contează dacă o să te văd  vreodată...Totul e aici, și nimicul e aici...iar eu mă odihnesc între ele.
Dar mamă, dacă vei naște o floare sau un boboc înainte de vreme? Dacă o să ciripească în loc să plângă? Dacă are frunzulițe în loc de degete și se hrănește cu fericire? Ți-ai certa floarea că nu stă cuminte în bancă la școala? Că e neastâmpărată și vrea sa descopere lumea, că nu înțelege nimic despre bune maniere și pășit silențios pe scări, că singura ei lege e joaca iar timpul e vânt pentru ea....?
Din interior spre exterior mă împiedic spre lume, mă grăbesc, vreau să te aud și să îți simt părul moale. Vreau să descopăr noroiul și să ''îți fac mâncare'', să îți dăruiesc flori pe care să nu le arunci niciodată, să îți dedic versuri pe care să le rostești ca pe o incantație atunci când cresc și ți-e dor,să mă pierd în brațele unicei zeițe pe care o cunosc de fiecare dată când teama apare și să evit să devin ''Un om mare''.

miercuri, 13 aprilie 2016

Dacă aș fi n-aș fi

Dacă aș fi un copăcel, mi-ar place sa îmi cațeri ramurile și să îți faci o căsuță în inima mea.

Dacă aș fi un fluture, mi-ar place să mă așez pe nasul tau și apoi să îmi săruți aripile.


Dacă aș fi un urs, mi-ar place să fi copacul de care să mă scarpin.


Dacă aș fi un norișor, mi-ar place să fi raza care să îmi penetreze vaporii până la pământ catre oameni.

Dacă aș fi un aparat foto, mi-ar place să îți imortalizez privirea până la ultima fărâmă de memorie.



Dacă aș fi un râu, mi-ar place sa fi barajul care să îmi astâmpere graba.



Dacă aș fi o ușă, mi-ar place să fi spațiul dinăuntrul meu.


Dacă aș fi Dumnezeu, tu ai fi primul om....și ți-as dărui focul de ziua ta.


luni, 18 ianuarie 2016

Cutie perforata sau societate deflorata

Am dat din intamplare peste cateva randuri scrise de mine in urma cu aproximativ 2 ani si a fost o experienta inedita sa ''ma citesc'' pentru ca nu imi amintesc cum se simtea si cine era Catty atunci....







Intr-una din noptile trecute am visat ca eram o molie inchisa intr-o cutie perforata studiata ocazional de o curiozitate a carei natura nu o pot discerne dar pot sa imi dau seama ca visul a fost provocat de o senzatie grava de suprasaturare in ceea ce priveste modul in care eu  imi gestionez stresul zilnic. Apoi, am citit in noua mea carte ''Extrem de tare si incredibil de aproape'' despre acest copil care isi nota in ''caietul de sentimente'' fiecare emotie simtita puternic de-a lungul zilei si mi s-a parut o idee buna, doar ca in ultimele zile sunt sedata de  Yumeiho (terapie japoneza)...

As vrea sa daruiesc o carte fiecarui om, o carte in care sa fie insirate cele mai ascunse ganduri ale fiecarei persoane ...ganduri de dinainte de somn, din somn si dupa somn. O carte a carei file sa fie stropite cu lacrimi inspirate de acest dor de APARTENENTA-ACCEPTARE ce inmugureste in timp in sufletul fiecaruia.Eu cred ca avem nevoie de noi perspective, de siguranta faptului ca poti sa iti impartasesti gandurile cuiva fara teama, si culmea, de nenumarate  ori se intampla sa trezesti in aproapele tau  raspunsuri sau intrebari aruncate in cosul mintii sale. De atat de multe ori am primit o privire bulbucata, parca provenita din abisul celei mai naturale revelatii in timp ce el/ea isi raspundea sau se afunda intr-o traire neglijata candva....

Apropo, imi place sa ma holbez la oameni de parca as fi o musca....nu,mustele nu gandesc....hihi...

marți, 5 ianuarie 2016

Mă tot întreb

Ma tot intreb : In ce sa cred?  Aseara povesteam cu cativa fluturi si unul din ei mi-a spus ca nu crede in nimic dar crede in El....
In ce sa cred? In ce sa cred? Uneori as vrea sa cred in ingeri, alteori am impresia ca am credinta in umanitate dar nu dureaza mult pana ca aceasta credinta sa se clatine. Cred in mine? Care mine?
Imi placea sa ies dimineata din casa si sa fac cu ochiul la cer dar am incetat sa fac asta pentru ca de atatea ori ma impiedicau norii sa primesc vreun raspuns....
Cred in placerea pe care o trezesc in mine ''bucatele'' dar asta nu dureaza mult...uneori inchid ochii ca sa prelungesc senzatia.
Cred in uniunea a doi oameni care se iubesc dar fuziunea perfecta nu se atinge oricand/oriunde, nu pot sa retraiesc acea senzatie in timp ce imi incalzesc ciorba...
Cred in zambetele transparente ale oamenilor si imbratisarile lor si apoi ma intreb cum m-as simti in ''poala Universului''.
Astazi, revenind acasa mi-am zis DA ! Cred in mine, cred ca pot sa fac orice dar nu stiu ce sa fac pentru ca acum e bine asa...
Si totusi! !!!
                    Mi-e atat de dor de stele, de ele....si de iele...