Mamifer tremurand sub soare sau cateva clipe de infatuare

''Vomiti in vid '', asa a inceput sau s-a terminat discutia...de parca mi-as putea aminti!..

Vreau sa  ma inclin, privesc la masa aceea amorfa de ganduri licarind a verde mucegait si cenusa imbacsita de senzatii vagi risipite in fum. Da! Mi se lipesc de suflet, de peretii sicriului in care ma torturez ghemuindu-ma si nici macar nu stiu daca vreau sa evadez. Acum imi amintesc cat de scuzabil poate fi totul, acum nu ma mai identific cu mana care scrie ci cu cea care zgarie in lemnul acesta putred, pana la sange, pana in carne, pana in suflet, ma las sa simt, sau poate intelectualizez nonsensuri materialiste. De fapt, ce altceva as putea face...imi place.
Si de unde incepe cunoasterea? Cum as putea sa stiu din care fruct musc? Ca un animal disperat in subconstient sa guste din forma manifestata a fructului ma ascund dupa senzatia de foame /''la faim''/ si ,ghici ce? Imi imaginez cu ipocrizie ca asta ma tine in viata acum. Care acum? Nu e nici un acum, e doar liniste.
Ling linistea, ingenunchez in fata ei, ii spal ''picioarele'', din ea ma creez si recreez, o lovesc...si apoi ma intreb din nou: O iubesc?
De ce mi-ar pasa? Poate ma prefac si fug de ecoul acela sordid si totusi imperturbabil ''ha ha ha''.Daaaa, raziiiiii, raziiiii, arunca-te in mocirla si razi pana te ineci cu namolul si secretiile propriului tau tragic divin si te rog, ba nu,iti poruncesc sa te ridici apoi  in picioare si sa tremuri sub Soare  ca si cum l-ai simtii cu lacomie prima oara pe masca uscata si dezintegrata intr-un vesnic si rezonant Acum.