The child has been washed away

Care e importanța ritualului și a inițierii în toată căutarea noastră interioară?

Adesea, m-am întrebat: Ce definește femeia? Care e diferența dintre femeie și fetiță? Când/ cum devii femeie și la ce te ajută să faci diferențierea asta?

Și în toată explorarea mentală cu privire la asta, am realizat că multe din valorile feminine se pierd pe măsură ce noi nu mai interacționăm una cu alta. Competiția dintre femei este hrănită de consumerismul relațional barbat-femeie, perfecționismul și frustrările implicite cu privire la indicii corporali și aparență, așa-zisa împlinire profesională, lupta pentru atenția bărbaților, preconcepții precum ''Homo homini lupus est''(până și feministele uită să împletească codițe), frici ș.a.m.d.

Apariția menstrei, un curs educativ legat de sexualitate sau începerea vieții sexuale nu reprezintă în mod cert trecerea pragului de la fetiță la femeie.

Pe toate continentele în care s-au dezvoltat civilizații s-au practicat ritualuri de inițiere (secrete sau nu) ale fetelor, s-au creat cercuri apropiate între femeile dintr-o comunitate, s-a investit timp pentru dezvoltarea relaților dintre femeile în vârstă și fetițe, deprinderea valorilor specifice culturii respective, activități desfășurate împreună etc.

Cred cu tărie că dacă femeile s-ar apropia unele de altele cu încredere, rata de divorț ar scădea, comportamentul bădăran al anumitor ''bărbați'' (și uneori am impresia că îi înțeleg, nu ai chef mereu să îți auzi iubita vorbindu-ți despre cupa menstruală sau secreții dubioase de parcă ai fi cea mai intimă prietenă a ei) afecțiuni închipuite sau nu -->consumul de medicamente, parentingul de rahat, depresia, sinuciderile, operațile estetice, până și vânzările de cosmetice, pentru că ai putea să te uiți în ochii femeilor din jurul tău cu sufletul deschis și ai vedea mai mult decât frumusețe fizică! Ai vedea un om, iar asta ar trezi un zâmbet pe fața ta, ce altceva ai vrea să porți zi de zi decât un zâmbet cald pe față?

Oferta zilei: Dragoste la doar 99 de zile!

   Astăzi îmi exprim vădit părerile cu privire la Suflete pereche, siameze, gemene, complementare, părți luminoase, întunecate și alte asemenea metafore care scot dracii din mine.
De unde până unde suflete pereche? Îmi pare că trăim vremuri în care romantismul curge și prin cele mai mici crăpături ale vasului de wc, aud zi de zi în jurul meu despre relații de durată iar reacția mea e: Wow! Cum reușiți să nu vă dați cu fundul de pământ?
   De unde surprinderea mea? Pai eu mă ''îndrăgosteam'' aproximativ de 2 ori pe an, că deh, ce alt vițiu pentru suflețelul meu boem? De când cu revelația faptului că oricât de des m-aș îndrăgosti e nevoie de doi ca sa țin vie flama...mi-au cam căzut din pene, mai ales pentru că mereu m-am așteptat să apară acest minunat făt care să mă scoată din minți iar eu sa îl duc pe culmile extazului doar clipind sau respirând, cum altfel?
   La primul picior în gardul alb al fericirii noastre, era gata, individul nu mă merită (nu că m-aș fi înșelat prea des)....pffffiu, dezamăgire mare! X și Y mă consolau mereu: ''lasă dragă, ești tânără, acum experimentezi!'' Ok, tot experimentează fătuca dar cu ceva rămâne în căpșor?
Tind să cred că simți când e de stat cu capul în mâini și contemplat suflete și că nouă, tinerilor din ziua de azi, ne sunt induse prea multe credințe superficiale și ireale în ceea ce privește relaționarea de acest gen, ne aruncăm de prea multe ori în trenuri care duc în aceeași stație pentru că nu o luăm la pas, nu ne mai bucurăm de călătorie cu răbdare, nu avem timp de pierdut așa, oricum, cu oricine...
   Astăzi nu mai cred în romantismul de tip suflete pereche pentru că suntem mult prea complecsi iar zâna ta poate fi  tipa din spate la coada din Lidl sau blonda cu care ai petrecut 10 minute în autobuz și mirosea într-un mare fel azi dimineață.  Multe, prea multe suflete pereche, atât de multe încât nu îți mai permiți să stai și să îi asculți iubitei amintirile din copilărie sau grijile legate de comportamentul tău ''rece''. O viață ai și tu/ și ce e al tău e pus deoparte fiindcă s-au făcut partajările de când cu Big-Bangu', nu te-a lăsat nimeni pe dinafară că All you need is love, arde-o cât e cald și alte asemenea...

La sfârșit a fost Fulgerul/ Altă poveste cu Ion și Maria

Ion era o persoană răbdatoare. El știa cum să se bucure de viață și de prieteniile frumoase iar acesta intotdeauna renăștea la răsăritul Soarelui îmbăiat de lumină.
A descoperit devreme că împlinirea e regasită în aventură așa că a pornit. Drumul spre vindecare începea prin realizarea influenței personale asupra timpului, al cărui destin îi era stăpân iar prin atingerea stării de detașare devenea observator al poveștilor puse în scenă de către marele Univers. Observatorul atingea prin prezența sa Totalitatea cu însăși degetul mic de la piciorul drept. Renunțând la condiționările exterioare, Ion înțelegea și înflorea ca o entitate unică așa cum a fost din toate timpurile. Suferința îl făcea să înțeleagă direcția spre care trebuie să pășească ca să ajungă la cunoașterea autentică și odata ce ajunse să se cunoască pe Sine, realitatea îi oglindea această stare și îi aduse în cale perechea.
Ion și Maria se contopesc Acum într-o frumoasă îmbrățișare de îndrăgostiți și astfel se ajunge la transcenderea iluziei printr-o fuziune ce nu are sfârșit în necunoscutul Universului.
                                                                                                                             

Și la sfarșit,
                                                                       Fulgerul

Mult Bla Bla

    Anul I de facultate ( Drept), mă plictiseaua cursurile îngrozitor încă din prima lună...Subsemnata citea o carte deschisă sub bancă în așa fel încât să nu se deconspire, doar luam parte la seminarul de drept civil, ce naiba?
   Brusc aud : ''Ce părere aveți domnișoara Ecaterina?'' ( căscau și ciorile de când colegii mei își puneau inteligentele creierașe la bătaie iar eu am norocul de a sări în evidența prin seninătatea pe care o afișez sau după spusele altora ''miserupism'', unul elocvent! ).
   Îmi închid cartea sub bancă de parcă am fost invitată să îmi dau cu părerea despre viitorul României și răspund : ''Nu am nici o părere! ''Apoi mă așez la loc mulțumită că  îmi voi putea continua lectura.

    Au trecut trei ani și tot nu mă simt de parcă aș vrea să îmi dau cu părerea despre Legea Antifumat, ieșirea Angliei din Uniune, oamenii care mor de foame în alte părți ale lumii , bunicii care nu au un liceu terminat, românii care lucrează în străinătate, încălzirea globală, alimentele modificate genetic, vaccinurile sau animalele pe cale de dispariție.
   -''Ooooh, dar cum să nu ai o părere? Ești o persoană educată, schimbările în lume se produc în măsura în care fiecare individ contribuie! Ieșirea Angliei din Uniune chiar are o influență asupra noastră și a tuturor''
    Ete' nah! Te pomenești că nu mai face bunica brânză la țară că x și y=Hai să facem pe interesanții...
    Nu, nu am o opinie și nici nu voi avea una pentru că îmi pare nesănătos să îmi dau cu părerea despre chestiuni care nu ''tin'' de mine cu adevărat.
    Uniți salvăm...! Serios? Noi știm, înțelegem, analizăm și vrem schimbări și multora ne e lene să ne facem un ochi prăjit fiindcă e prea cald afară.
    Da, e frumos să ai o părere atunci când tu însuți crezi cu adevărat în ea și ai puterea de a schimba ceva, orice în ''mai bine'' și dacă nu pentru ceilalți, atunci pentru tine și copiii tăi. Până atunci, e la modă să ai o părere. TU, vocea poporului! Până să dea boala în tine și să ajungi în vreun spital de stat sau să nu ai bani să o îngropi pe bunica-ta care și-a trăit viață în cel mai dogmatic mod posibil și trebuie să îi faci pomană de 1.000 de Euro (de frică să nu facă tumbe în coșciug). Partea bună e că ai încă gură să te  plângi de biserică, președinte, parlament, taxe, semeni și toți strămoșii tăi.
    Nu ai nici un vițiu, aștepți schimbarea cu țigara in gură și cafeaua în față la o terasă fițoasă vorbind despre problemele cu care omenirea se confrunta la nivel mondial și schelăi ca un câine castrat dacă te prinde ploaia în outfit-ul tau preferat.

Auuuuuuuurhhhhhhhhh!!

Ce știu copacii?

   Mi-am intins ''mâna'' după o gură de aer, dar inspiram pământ. Apoi am incercat sa ii vorbesc despre trunchiul, scoarța, frunzele,radacinile mele si curand s-a asezat la poalele mele ascultand. A inchis ochii si mi-a pipait sufletul, insa  nu stia asta...
   In vis aparea de fiecare data să se adapostească la umbra mea iar apoi dispărea, probabil in realitatea sa alternativa, iar eu ...eliberam de fiecare data un oftat in vant ca sa nu mi-l aud. De cele mai multe ori mi-am lepadat frunzele de dor si cerul plangea cu mine. Exact ca in povestea aceea, i-as fi dat tot lemnul meu daca o călatorie in lume cu barca l-ar fi facut fericit.
   Crengile mele pot adaposti un om in asa masura incat sa se poata odihni iar uscaciunile curatate din mine ar putea incalzi macar o seară, pâ
nă ce Soarele să rasară din nou...si tot nu stiu daca in visul său, ori al meu ne intalnim de fapt. Mă legăn în vânt, aștept să mă întâmplu.

Fuziune sintetică

Apoi am invațat să îl aprind. Să mă încălzesc. Să îi mulțumesc fiindcă arde, e viu și mă luminează. Mă scaldă într-o mare de mister și mă îneacă în ceară. Mă învață despre umbre și vreau sa i le smulg pe toate, cu lăcomie, nesaț, nebunie. Ce-mi pasă?
Mă apasă, e cald și mă ține în casă.
Mă ascund în voalul de dor ...ritualul începe să înfloarească.

Nimicul către Ea

500.000 de ovule!!! Mi-a venit în sfârșit rândul...

Undeva-acolo e luni, sau poate joi, nu știu care an sau dacă a sosit primăvara fiindcă tot ce contează acum e călătoria mea. Nu știu despre lumină sau dacă aici e întuneric, aștept eliberarea, timpul e un nonsens iar natura e răbdătoare.
Apogeul tău e al nostru! Fertilitatea ta mă animă și nici nu mai contează dacă o să te văd  vreodată...Totul e aici, și nimicul e aici...iar eu mă odihnesc între ele.
Dar mamă, dacă vei naște o floare sau un boboc înainte de vreme? Dacă o să ciripească în loc să plângă? Dacă are frunzulițe în loc de degete și se hrănește cu fericire? Ți-ai certa floarea că nu stă cuminte în bancă la școala? Că e neastâmpărată și vrea sa descopere lumea, că nu înțelege nimic despre bune maniere și pășit silențios pe scări, că singura ei lege e joaca iar timpul e vânt pentru ea....?
Din interior spre exterior mă împiedic spre lume, mă grăbesc, vreau să te aud și să îți simt părul moale. Vreau să descopăr noroiul și să ''îți fac mâncare'', să îți dăruiesc flori pe care să nu le arunci niciodată, să îți dedic versuri pe care să le rostești ca pe o incantație atunci când cresc și ți-e dor,să mă pierd în brațele unicei zeițe pe care o cunosc de fiecare dată când teama apare și să evit să devin ''Un om mare''.