Mi-am intins ''mâna'' după o gură de aer, dar inspiram pământ. Apoi am incercat sa ii vorbesc despre trunchiul, scoarța, frunzele,radacinile mele si curand s-a asezat la poalele mele ascultand. A inchis ochii si mi-a pipait sufletul, insa nu stia asta...In vis aparea de fiecare data să se adapostească la umbra mea iar apoi dispărea, probabil in realitatea sa alternativa, iar eu ...eliberam de fiecare data un oftat in vant ca sa nu mi-l aud. De cele mai multe ori mi-am lepadat frunzele de dor si cerul plangea cu mine. Exact ca in povestea aceea, i-as fi dat tot lemnul meu daca o călatorie in lume cu barca l-ar fi facut fericit.
Crengile mele pot adaposti un om in asa masura incat sa se poata odihni iar uscaciunile curatate din mine ar putea incalzi macar o seară, pâ
nă ce Soarele să rasară din nou...si tot nu stiu daca in visul său, ori al meu ne intalnim de fapt. Mă legăn în vânt, aștept să mă întâmplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu