Nimicul către Ea

500.000 de ovule!!! Mi-a venit în sfârșit rândul...

Undeva-acolo e luni, sau poate joi, nu știu care an sau dacă a sosit primăvara fiindcă tot ce contează acum e călătoria mea. Nu știu despre lumină sau dacă aici e întuneric, aștept eliberarea, timpul e un nonsens iar natura e răbdătoare.
Apogeul tău e al nostru! Fertilitatea ta mă animă și nici nu mai contează dacă o să te văd  vreodată...Totul e aici, și nimicul e aici...iar eu mă odihnesc între ele.
Dar mamă, dacă vei naște o floare sau un boboc înainte de vreme? Dacă o să ciripească în loc să plângă? Dacă are frunzulițe în loc de degete și se hrănește cu fericire? Ți-ai certa floarea că nu stă cuminte în bancă la școala? Că e neastâmpărată și vrea sa descopere lumea, că nu înțelege nimic despre bune maniere și pășit silențios pe scări, că singura ei lege e joaca iar timpul e vânt pentru ea....?
Din interior spre exterior mă împiedic spre lume, mă grăbesc, vreau să te aud și să îți simt părul moale. Vreau să descopăr noroiul și să ''îți fac mâncare'', să îți dăruiesc flori pe care să nu le arunci niciodată, să îți dedic versuri pe care să le rostești ca pe o incantație atunci când cresc și ți-e dor,să mă pierd în brațele unicei zeițe pe care o cunosc de fiecare dată când teama apare și să evit să devin ''Un om mare''.